Fără categorie

©️ Eminescu

Pe Eminescu l-am buchisit prima dată în chirilică când încă eram un pui de om.

Am apucat vremurile când aveam lumină (energie electrică) un număr limitat de ore pe zi, astfel încât serile le petreceam la lumina lămpii. În una dintre acele de seri, sora mea mai mare a început să-mi deslușească tainele alfabetului chirilic. S-a lipit repede de mine. Am început să mă uit cu alţi ochi la cărțile din casă, acum că știam să descifrez nu doar alfabetul latin. Prima carte pe care am citit-o în chirilică a fost Pinocchio. Știţi voi, păpușa aceea de lemn căreia îi creștea nasul când spunea minciuni. Asta a fost unica carte cu povești pe care am găsit-o în casă. Restul erau cărțile tatei, volume imense pe care le priveam cu un soi de respect și teamă. Pe unele le-am răsfoit, dar nu am înțeles nimic, deși descifram alfabetul, cuvintele îmi rămâneau necunoscute ( erau în rusă) . Asta până în momentul în care am dat de un volum cu paginile îngălbenite. Era scris în chirilică. Conținea strofe scrise de Eminescu și un fel de descriere. Abia mai târziu am înțeles că era o carte despre opera și viaţa poetului. Dintre toate poeziile din acea carte m-a impresionant cel mai mult „O, mamă”. Cu mintea de copil pe care o aveam atunci, am înțeles ce însemna versul „tu vei dormi mereu”. Celelalte versuri atunci nu prea le-am înțeles.

M-a fascinat Eminescu din primul moment. Pe parcursul anilor am mai citit din opera lui, am citit scrieri biografice.
La cartea cu pagini îngălbenite scrisă în chirilică nu am mai revenit. Îmi amintește de tata care nu mai este, îmi amintește de copilul inocent și visător care am fost și nu mai sunt.
Poate voi reveni cândva la ea, nu știu. Ce știu cu certitudine însă, este faptul că din momentul în care l-am cunoscut pe Eminescu, m-am îndrăgostit iremediabil de el!💙💛❤

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s