Inițial numărul de pași dintre noi s-a împărțit la doi.Apoi,la intersecția dintre prezent și viitor,ai început să alergi în direcția din care tocmai veneai, strigându-mi peste umăr "să nu-ți fie dor!" Nu-mi este! Bine, poate puțin.Dimineața când îmi beau cafeaua, neagră, tare, așa cum îți place ție.Seara, înainte de somn, îmi ești rugăciune.În zilele impareși… Citește în continuare ©️ Pașii rătăciți

Dacă eu sunt tu,iar tu ești eu,pe cine îl doarecândîți este dor de mine?!

Sufletul meuși-a pus aripi,se zbate să ajungă la tine,se izbește de coasteori de câte ori încearcă să evadeze.Când obosește,plânge.Lacrimileau săpat inima,care s-a transformatîntr-o o rană adâncă.Muribundă…

Până și îngerii greșesc,iar tu aștepți să fiu perfectă.Când demonul din mineîmi șoptește la urechecă am inimă de gheață,mă prăbușesc pe podeaua receși suspin.Îmi plâng neputința… Nu sunt eroinape care ai ridicat-o pepiedestal,e doar umbra a ceeace aș fi putut deveni într-o zidacă nu aș fi săvârșit păcatul capital.S-a întâmplat în momentulîn care am alessă… Citește în continuare ©️ Până și îngerii greșesc

Inimile umblă desculțeși culegspinii dezamăgirii,indiferenței,uriifiecărei zile.Uneori,se împiedicăde priviri răutăcioase,alteori,de cuvinte grele,atât de greleîncât sunt strivite.Inimile rănite sunt vindecatede alte inimi,cu atenție, răbdare și iubire,multă iubire.Inimile umblă desculțe,inima mea,inima ta…

Ostenite,cuvintele se-nghesuieîntre noi,se iau de mânăși tac,clădesc ziduri.Cândva împleteau punțipe care le traversam zâmbindcând tu,când eu.Acumnu mai avem nicio șansăe prea grea tăcerea,sunt prea înalte zidurileși cu fiecare zirăpesc nu doar din spațiu,ci și din aer.Mi-e frică de ziua când se vor prăbuși peste noi.În ce moment am pus orgoliul mai presus de…orice?!

Nu am decâto inimă.Ia-o dacă ai nevoieși pleacă!Să nu privești în urmă,să nu păstrezi amintiri,nici păreri de rău.Să zâmbești,să ierți,să iubești,să-ți urmezi inima.A ta!A mea s-ar putea să te aducădin nou spre mine.Chiar dacă la tine se simte Acasă!

Mă dezbrac de gânduri,unul după altulle azvârl haotic prin casă.Atât de multe și grele,mă mir că am putut să le port toată ziua.Azi nu le pun la spălat,o să le arunc.Îmi place să ies noapteacând orașul doarmesă le împrăștii în cele patru zări.A doua zi le găsesclângă pernă,obosite, sângerânde, însetate.Mă privesc nedumerite,niciodată cu ură.

Suntun boț de humăpeste care a suflat Dumnezeuîntr-o noapte de iarnă.În loc de ochimi-a pus doi fulgi,iar în loc de părmi-a presărat praf de stele. Sunt un boț, doar un boț… Ce poate fi strivit în orice momentde necaz, oameni sau durere,dar în acele clipe îmi amintesc cine M-a creatși îngenunchez… Doamne! Îți mulțumesc!

Ce dacă suntem la mii de kilometri distanță unul de celălalt?Nu ne poate împiedica nimeni să ne simțim aproape!Hai să ne facem cafea!Tu o vei savura la asfințit,eu la răsărit,ambii sub același cerși soare.Gândurile melele vor așteptape ale talepentru a-și primi doza indispensabilă de îmbrățișăriștii tulocul lor de întâlnire,rămâne neschimbatjumătatea distanței dintre noi.