Tu nu știi

Mi-ai pus etichetă atât de sigur că nu greșești de parcă aș fi un obiect, nu o ființă. Mi-ai citit niște postări, ai privit niște poze cu mine și ai decis că tu știi totul, că ai voie să tragi concluzii, să-ți dai cu părerea, să tai în carne vie. Te-ai transformat tu în judecătorul meu fără să mă întrebi în prealabil dacă am nevoie de avocat. Mi-ai condamnat faptele fără să știi ce motive au stat în spatele lor. Poate am greșit fiind orbită de iubire. Poate i-am supărat pe cei dragi din teama de a nu rămâne fără ei. Poate am respins de frică să nu mă atașez și să nu devin dependentă (din nou!) de cineva. Poate i-am rănit pe cei care m-au vindecat. Poate..
Tu nu mă cunoști, deși ai impresia că da.
Tu nu știi că îi ascult pe alţii, deși am și eu nevoie să-mi deschid sufletul în faţa cuiva.
Tu nu știi că zâmbesc, deși vreau să urlu de durere.
Tu nu știi câte regrete am adunat în suflet, nu-mi cunoști temerile.
Tu nu știi câte eforturi depun uneori să-mi ţin spatele drept și privirea înainte.
Tu nu știi la câte visuri am renunțat.
Tu nu știi dacă sunt fericită.
Tu nu știi câte greutăți îmi împovărează umerii și nici câte răni ascund în suflet.
Tu nu știi câtă alinare, mângâiere, iubire ofer, așa cum nici nu știi câtă nevoie am de iubire.
Tu nu-mi vezi zâmbetul și nici tristețea.
Nu nu-mi vezi melancolia, îngrijorarea, deznădejdea.
Nu știi ce simt, ce cred, ce gândesc, ce îndur.
Nu știi motivele care m-au împins să acționez într-un fel sau altul.
Tu practic nu știi nimic despre mine, atunci de ce mă judeci? De ce arunci cu pietre? De ce îţi dai cu părerea?
Dacă nu ai trăit sub același acoperiș cu mine, dacă nu ai respirat același aer cu mine, dacă nu ai muncit cot la cot cu mine, dacă nu ai zâmbit cu mine, dacă nu ai plâns cu mine, NU MĂ CUNOȘTI!
Nu ai dreptul să mă critici sau să îţi dai cu părerea.
Încetează să te crezi atotștiutor fiindcă nu ești. Încetează să emiţi judecăți și păreri despre cei care te înconjoară.
Decât să pierzi atâta timp criticându-i pe cei din preajmă, mai bine vezi ce poţi face ca să le înseninezi vieţile. De cele mai multe ori oamenii nu au nevoie să fie condamnați, ci ascultați, înțeleși, iubiți!