Motivațional

©️ Fericirea

Unii cred că fericirea înseamnă, bani, alții, poziție socială. Unii cred că fericirea este echivalentă cu faima, alții, cu țoale de firmă. Unii cred că fericirea înseamnă sănătate, alții cred că, carieră.
Fericirea reprezintă altceva pentru fiecare om în parte. Este o stare de spirit provocată de diverși factori.
Personal cred că fericirea înseamnă să fii în armonie cu tine, fizic, moral, spiritual. Să fii apreciat și iubit pentru ceea ce ești, nu pentru bunurile materiale. Să ai un om alături de care să fii tu, fără măști sau alte artificii. Să-ți permiți să râzi alături de el în hohote, dar și să plângi, dacă așa simți. Să taci, fără să te simți stânjenit, o persoană care să te înțeleagă, să te asculte în momentele dificile, fără să te acuze, judece, condamne.

Fericirea înseamnă recunoștință pentru fiecare zi trăită, capacitatea de a te bucura de  chestiile mărunte (care la sfârșit se dovedesc a fi cele mai importante), iubirea pe care o simți pentru tine, dar și pentru cei din preajmă, conștientizarea faptului că trecutul nu poate fi schimbat, în schimb, ai un cuvânt de spus în privința viitorului.
Fericirea înseamnă să fii așteptat cu iubire acolo unde îți dorești din tot sufletul să ajungi.

8 gânduri despre „©️ Fericirea

  1. Fiecare persoana percepe fericirea în mod diferit si deosebit. Pentru mine personal,fericirea mea înseamna, în primul rând, sa-i fac fericiti pe cei apropiati si dragi, constientizând ca, daca ei vor fi în adevar fericiti, aceasta fericire se va reflecta si în viata mea.
    Zile relaxante, binecuvântate, însorite, în adevar fericite, alaturi de cei apropiati si dragi sufletului tau frumos, draga Eugenia !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Licurici de suflet Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s