Fără categorie

©️ Planuri pentru 2022

Atât anul 2020 cât și 2021 m-au învățat că planurile îți pot fi date peste cap când ți-e lumea mai dragă, că oamenii, oamenii tăi în care aveai încredere oarbă pot pleca din viața ta, dar și că cei pe care îi țineai la distanță pot escalada zidurile cu care te-ai înconjurat pentru a ajunge la tine și a fi cu tine.
De obicei, la sfârșitul fiecărui an îmi schițam niște obiective pentru anul care urma, îmi făceam planuri cu tot soiul de chestii pe care le aveam de rezolvat, îndeplinit, realizat. Anul acesta am decis să nu-mi mai fac planuri, am decis să trăiesc cum știu eu mai frumos, demn, senin, să nu fac nimănui rău intenționat, dar nici să nu accept răutatea cuiva. Am decis să las 2022 să mă surprindă, să iau fiecare om, întâmplare așa cum va veni în viața mea, să mă bucur de fiecare zi și de tot ceea ce îmi va aduce, căci am încredere, Doamne Doamne știe mai bine decât noi ce ne trebuie, de cine avem nevoie și mai ales, când avem nevoie.

12 gânduri despre „©️ Planuri pentru 2022

  1. Îmi plac mult gândurile tale de început de an. 🙂 Și simt cum mă inspiră, totodată.
    Îți mulțumesc, Licurici, și-ți doresc să-ți împlinești rând pe rând toate aceste visuri!! 🤗😘💝

    Apreciat de 1 persoană

  2. Da ! El stie din ce suntem facuti, ne cunoaste mai bine decât ne cunoastem noi însine, iar orice încercare ce o îngaduie în vietile noastre, este o lectie, o treapta spre cresterea, înaltarea si evolutia personala, sufleteasca, spirituala, infinita, fericita, atemporala…
    Sarbatori linistite, fericite, magice, binecuvântate, alaturi de toti cei dragi !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s