Unui necunoscut

©️ Destăinuire

Azi mi-ai bântuit din nou gândurile. Când cred că ai plecat definitiv, te regăsesc. De fiecare dată în același loc, la răscrucea dintre amintiri și speranță. Cândva credeam că te-am pierdut, te-am căutat înnebunită peste tot și în mijlocul pustiului meu erai tu, mă priveai cu ochii negri ca o pereche de suflete mici pierdute. Te-am luat de mână și te-am plimbat prin toată ființa mea. Mi-ai văzut cicatricile, ai tresărit, te-am privit cu coada ochiului, mă prefăceam că aș fi ocupată cu descifrarea unui oftat, nu am avut curaj să te privesc în ochi, mi-era frică să nu citesc în ei milă.
N-o să uit niciodată ziua în care mi-ai împrumutat aripile tale și am zburat spre cer, ajungând acolo am strigat „Doamne, ai spus să vin ori de câte ori simt nevoia! Binecuvântează-mă, Doamne, cu înțelepciune, căci nu mai știu care îmi este calea!”. Apoi am stat la o ceașcă de gânduri, știi cât de blânde sunt gândurile Lui?!
Când m-am întors jos, florile din buzunarul stâng erau dovada binecuvântărilor pe care le-am primit. În buzunarul drept erai tu, te-am transformat în mângâiere și te-am ținut strâns în pumn să nu te pierd. Nu te-am pierdut, ți-ai făcut casă în gândurile mele.

4 gânduri despre „©️ Destăinuire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s