Inițial numărul de pași dintre noi s-a împărțit la doi.
Apoi,
la intersecția dintre prezent și viitor,
ai început să alergi în direcția din care tocmai veneai, strigându-mi peste umăr „să nu-ți fie dor!”
Nu-mi este!
Bine, poate puțin.
Dimineața când îmi beau cafeaua, neagră, tare, așa cum îți place ție.
Seara, înainte de somn, îmi ești rugăciune.
În zilele impare
și în fiecare moment de ,,ACUM!”.
Licurici 