Uneori am impresia că Dumnezeu a uitat de mine, de altfel, a trecut atâta amar de vreme de când n-am mai bătut la ușa Lui, încât nu mai sunt sigură că încă locuiește acolo. Și când îndoiala mă strivește sub povara sa imensă, când mă simt pierdută și confuză, Doamne Doamne, asemenea unui magician iscusit care scoate din mânecă o monedă, scoate în calea mea oamenii potriviți, oameni de care am nevoie exact în acel moment. Uneori întâlnesc chipuri noi, persoane care mă provoacă să mă schimb, să mă transform, să-mi forțez limitele pe care mi le-am impus, oameni care au un impact semnificativ asupra vieții mele. Alteori însă, întâlnesc oameni cunoscuți, oameni de care m-am rătăcit, care s-au pierdut pe parcurs și când îi întâlnesc din nou, simt că Dumnezeu îmi mai oferă o șansă, o șansă să îndrept lucrurile, ca vorbele nespuse să fie în sfârșit rostite sau șansa unui rămas bun. Alteori ne rătăcim din nou, fără a profita de șansa reîntâlnirii.
Indiferent de oamenii care vin, aleg să plece sau să ne rămână, știu că fiecare dintre ei vine cu un scop bine definit, ne vor afecta într-un fel sau altul destinele și vor pleca atunci când nu vom mai avea nevoie de ei. Cred cu tărie că la fiecare etapă a vieții întâlnim exact oamenii de care avem nevoie pentru a evolua, a experimenta, a învață niște lecții și a ne cunoaște pe noi înșine.
Rămas bun celor plecați, mulțumiri celor care aleg să rămână!

De suflet și pentru suflet! =Fericit cel ce învață să accepte ce nu poate schimba.=(Marcus Aurelius Antonius) Cei care nu sunt lângă noi, cred cu tărie că nu-și aveau locul acolo!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa cred și eu!
Cei de care avem nevoie, ne vor fi alături într-un fel sau altul! 🙂
ApreciazăApreciază