©️ Cât suntem în viață

Inițial am vrut să scriu despre prieteniile de pe Facebook. M-am răzgândit în ultimul moment. Fie că ne place sau nu, lumea virtuală rămâne a fi locul unde toţi par fericiţi, politicoși, binevoitori, educați, adică lumea perfect-virtuală. Nu, nu vreau să scriu despre lumea virtuală când lumea reală este atât de..reală! Suferințele, bucuriile, lacrimile, zâmbetele, îmbrăţişările, mângâierile, bătăile rapizi de inimi, toate astea o fac atât de reală!
Știu (nu presupun, ci știu!) că ai avut momente când te-ai simţit umilit, trădat, minţit, dezamăgit, furios, agitat, înfricoșat. Știu că ai avut tot felul de emoţii pe parcursul vieţii. Știu că ai simţit gustul sărat al lacrimilor, al dezamăgirilor, al înfrângerilor, al neputinței, al durerii. Ai avut momente când ţi-ai spus „Gata! Nu mai vreau!”, ” Nu mai vorbesc niciodată cu el/ea!”, ”N-o să-l/ o iert niciodată!„. Toţi am avut momente când mânaţi de furie, nervi, dezamăgire am făcut astfel de promisiuni. Și cel mai grav nu e că le-am făcut, ci, că le-am îndeplinit. Cu preţul propriei fericiri am onorat orgoliul.
Și totuși…
Cât timp suntem în viață, le putem repara (a se citi îndrepta) pe toate. Putem să regretăm, conștientizăm, iertăm. Putem să nu ne răzbunăm pe cei care ne-au făcut rău. Putem să nu le purtăm ranchiună prietenilor care ne-au respins sau abandonat în momentele cruciale ale vieții noastre. Cât suntem în viață putem privi în urmă pentru a vedea răscrucile de drumuri unde ne-am pierdut unii de ceilalți.
Cât suntem vii…
Mulţi am fi putut să-i oprim pe cei dragi în timp ce plecau. Am fi putut să-i iertăm și să cerem iertare, dar am ales să tăcem. În schimb, abia după plecarea lor înțelegem cât de mult ne lipsesc, că au luat la plecare o parte din noi. Și nu ne rămâne decât să căutăm poze cu ei, să le căutăm privirea atât de cunoscută care parcă șoptește că ne-au iertat demult pentru că le-am fost atât de puţin alături, pentru că nu am dat apelurile alea telefonice promise, că am amânat atâtea întâlniri, pentru lipsa noastră de timp, atenţie, căldură.
Și câte spuse ar fi trebuit să rămână nespuse. Și câte nespuse ar fi trebuit să fie spuse...
Câte răutăți, acuzaţii, reproșuri am aruncat cu furie ca pe niște pietre și le-am rănit sufletele..
Regrete, întuneric, tăcere.
Ei poate ne vor ierta, dar noi vom putea să ne iertăm?!
Cât timp suntem în viață…