©️ Aș pleca…

Și am momente când îmi vine să-mi iau lumea în cap. Momente când îmi doresc să plec departe-departe unde să nu văd, să nu aud, să nu știu de nimeni și nimic. Acolo aș renunța cu drag la televizor, telefon, internet. Singura excepție ar fi cărțile. Zeci de cărţi bune de citit în faţa șemineului în timp ce afară vântul de iarnă ar bate în geam, iar fulgii ar acoperi ca o mantie albă pământul. Asta dacă ar fi să plec iarnă. Vara, însă mi-ar plăcea să ascult tăcerea nopţii și muzică clasică, iar ziua ciripitul păsărilor.
Am deseori această dorință și nu, nu este echivalentă cu fuga (așa cum mi-a reproșat cândva o „bună prietenă „). Nu aș pleca din lașitate sau pentru a mă ascunde de ceva, cineva, ci din nevoia de liniște, pace, calm și singurătate. Uneori ca să te regăsești pe tine însuți ai nevoie de singurătate. Ca să-ți descoperi și conștientizezi gândurile, dorințele, prioritățile, nevoile sufletului îţi trebuie răbdare și liniște.
De răbdare și liniște ai nevoie pentru a te aduna ciob cu ciob, pentru a te vindeca.
Fiindcă sunt cazuri în care ceilalți sunt neputincioși. Cazuri în care trebuie să te ridici singur de jos. Cazuri în care trebuie să-ți ridici singur ochii spre cer, să-ți desfaci aripile și să zbori. Dacă ai noroc de oameni care te iubesc necondiționat, ei îţi pot sufla în aripi. Atât! Să zbori însă va trebui singur.
Menționez că nu aș pleca pentru totdeauna. Nu aș putea renunța definitiv la oameni. Suntem ființe sociale. Orice s-ar spune, depindem unii de ceilalți, de emoții, de societate, așa cum este ea, imperfectă, nedreaptă, dar și frumoasă. Frumoasă sau urâtă tot noi o facem, oamenii. Fiindcă din noi este alcătuită societatea. Totul se rezumă la alegerile fiecărui individ. Atât. Nimic complicat. Voi dezvolta poate această idee altă dată, până atunci..aș pleca departe, departe, departe.

25.10.2018