Pentru a evita orice confuzie, ţin să menționez de la început, nu cred că cineva îmi este dator cu ceva. Punct. Nici măcar oamenii pe care i-am ajutat la un moment dat. Pur și simplu dacă am putut s-o fac, i-am ajutat și am mers mai departe în drumul meu. Nu am așteptat recunoștință, mulțumire. Unul dintre principiile mele după care mă ghidez în viaţă este ”Nu ai așteptări, nu ai dezamăgiri!”. E adevărat, uneori am mai dat-o în bară, dar mi-am revenit din mers.
În general încerc să-mi rezolv singură problemele, doar în cazuri extreme fac excepție de la regulă. Nu cer ajutor, în primul rând fiindcă nu vreau să deranjez și în al doilea rând fiindcă asta ar însemna să mă simt datoare. Și nu-mi place să mă știu datoare nimănui. Pur și simplu. Nu știu de ce. O fi educația de vină sau senzația de libertate.
Astăzi am avut nevoie de ajutor și am făcut excepție de la regulă. Am cerut ajutor și am primit. „Un fleac” va spune el citind rândurile astea( știu sigur că le va citi, simt), „un fleac” voi spune și eu, dar nu oricine oferă fleacuri și cu atât mai mult, nu oricine rupe din timpul său ca să rezolve cu bunăvoință problemele altcuiva.
Părerea mea e că dacă vrei să ajuţi un om, trebuie s-o faci exact atunci când te roagă.
Degeaba îi dai unui om sătul cașcaval dacă nu i-ai oferit un colţ de pâine atunci când te-a rugat.
Degeaba îi dai unui om o cană cu apă dacă nu i-ai oferit un strop atunci când te-a rugat.
Degeaba îi oferi unui om ore, dacă nu i-ai oferit minute atunci când te-a rugat.
Mulțumesc că ai fost acolo pentru mine când am avut nevoie. Poate că tu ai fost răspunsul la rugăciunile mele, așa cum eu am fost sau voi fi răspunsul la rugăciunile altcuiva. Uneori, oamenii sunt îngeri fără aripi..
Mulțumirile mele și o reverență de prințesă, căci așa obișnuiești tu să-mi spui.
18.12.2018
Licurici 