Există un soi de oameni care le știu pe toate. Experţi, ce să mai! Ei știu cum e mai bine să te îmbraci, ce să mănânci, ce să faci, cum să faci, cu cine să prietenești, pe cine să iubești, unde să mergi la odihnă, ce ai greșit, de ce ai greșit, cum să mergi, cum să dormi, cum să respiri. Într-un cuvânt: TOTUL! Ei le știu pe toate, au păreri și judecăţi pentru toată lumea, despre toată lumea, despre absolut orice. Nu ar fi nimic grav în asta dacă și-ar păstra pentru ei părerile, convingerile, punctele de vedere. Dar nu! Ei nu pot! Și dau buzna peste tine și încep să-ți spună ce ai de făcut fără să întrebe măcar dacă ai nevoie de sfaturile lor. Intră în viața ta cu papucii murdari (ei nu știu că trebuie să se descalțe când intră în sufletul unui om!), îţi impun cu agresivitate părerile lor de parcă la mijloc le-ar fi propriile vieţi, nu viaţa ta. Cred că toţi avem asemenea oameni în preajmă, fie colegi de muncă, fie în cercul de prieteni, fie cineva din familie.
Așadar, om atotștiutor! Astăzi am un mesaj pentru tine!
Înainte de a emite judecăţi, de a-ţi da cu părerea despre cineva sau viața cuiva, nu uita, tu vezi doar ceea ce-ţi permite omul respectiv să vezi. Atât! Tu nu îi știi durerile, rănile, suferințele, fricile, înfrângerile. Tu nu știi ce a stat în spatele fiecărei decizii luate. Tu nu îi cunoști sacrificiile, nici nopţile nedormite, nici miile de lacrimi plânse, nici durerea ascunsă după zâmbetele de politețe. Practic, nu știi NIMIC! Atunci de ce îţi permiți să judeci, să acuzi, să condamni? De ce? Ce te face să crezi că ai dreptul să dai buzna în vieţile și sufletele oamenilor? Cine te crezi?
Încetează să crezi că tu le știi pe toate. Intră în vieţile celorlalți doar dacă ești convins că îi poţi ajuta, că îi poţi auzi, înțelege, că îi poţi vindeca. De cele mai multe ori oamenii nu au nevoie de reproșuri, ci de înțelegere, de un umăr pe care să-și odihnească capul plin de gânduri, de îmbrăţişări, și un „Totul va fi bine! Eu sunt aici, cu tine!”. Oamenii au nevoie să știe că, cuiva chiar îi pasă, că îi acceptă așa cum sunt, cu defecte și calități, cu înfrângeri și realizări. Au nevoie să știe că sunt acceptați și iubiţi pentru ceea ce sunt, nu pentru ce au.

Cata dreptate ai… din pacate asa stau lucrurile.
O seara minunata!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc! Seară liniștită!🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană