Unui necunoscut

©️ Atitudine

Tu ești un om la fel ca toţi ceilalți oameni. Ceea ce te deosebește însă pe tine de ei este atitudinea (a se citi și caracterul).
Atitudinea ta faţă de ceea ce te înconjoară, cât și faţă de tine însuți.
Tu poţi fi pentru sine cel mai bun prieten sau cel mai aprig dușman, cel mai crud judecător sau cel mai indulgent avocat. Totul ţine de tine însuți. Tu decizi cine ești pentru tine.
Și vine un moment când nu te mai raportezi la părerile celorlalți despre tine, ci la propriile tale păreri. Abia atunci te descoperi, fiindcă oamenii își schimbă opiniile la repezeală. Într-o zi te pot ridica până la cer ca în următoarea zi să te arunce în noroi. Nimic surprinzător, dat fiind faptul că unii dintre cei care-ți sunt în preajmă urmăresc anumite scopuri, inclusiv obținerea unor avantaje, servicii, beneficii.
Tu însă…
Tu trebuie să te cunoști. Să-ți cunoști atât calitățile cât și defectele, atât punctele forte cât și cele slabe. Să-ți faci despre tine însuți o părere sinceră, obiectivă, reală. În așa fel, încât să nu te doboare sau afecteze criticile nedrepte ale celor din jur, dar nici să-ți pierzi capul la vorbele lor mieroase. Păzește-ţi ca pe ochii din cap pacea și armonia interioară. Nu permite nimănui să-ți tulbure liniștea. Păstrează-ţi echilibrul sufletesc și spiritual.
Cunoaște-ți și recunoaște-ți limitele, înfrângerile, reușitele.
Caută mereu lumina.
Sunt momente când e atât de multă lumină apoi brusc dispare. Începi să cauţi panicat, pipăi în jurul tău, strigi, dar nu-ți răspunde nici măcar ecoul. O beznă grea, sufocantă din care nu reușești să ieși. Privești în jur, peste umăr dar nu vezi nimic. Abia când sleit de puteri renunți să mai speri sau cauţi, îţi amintești de tine. Privești prudent în interiorul tău și găsești. Găsești lumină, căldură și frumusețe. Nu contează dacă toate astea au fost puse în suflet de un vers, o melodie, un surâs, un gând, un om. Important e să găsești în tine doza de lumină, frumusețe, seninătate, blândețe, iubire, compasiune, înțelegere de care ai nevoie tu și ceilalți.
Poţi fi un om excepțional..doar dacă vrei. Și tu vrei, nu-i așa?!

07.11.2018

2 gânduri despre „©️ Atitudine

  1. Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele!

    Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale!
    Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc şi sănătate pentru tot trupul lor.
    Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii!
    Izgoneşte neadevărul din gura ta şi depărtează viclenia de pe buzele tale!
    Ochii tăi să privească drept şi pleoapele tale să caute drept înaintea ta!
    Cărarea pe care mergi să fie netedă şi toate căile tale să fie hotărâte: nu te abate nici la dreapta, nici la stânga şi fereşte-te de rău! – Proverbe 4 –

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s