Când un pahar sau o farfurie se sparge de podea, se aude un zgomot. Când se sparge o oglindă ori cade un tablou de pe perete, din nou, provoacă zgomot puternic. Dar când o inimă se sparge, aceasta se sparge în tăcere. S-ar părea că ar trebui să existe un zgomot incredibil, să cadă cerul peste pământ, să tune, să se audă un strigăt disperat, un sunet solemn, de exemplu un dangăt de clopot. Un zgomot care să ajungă până în iad. Să înghețe focul și răcnetele osândiților. Ceva care să oprească timpul și mersul lumii. S-ar părea că n-ar trebui să existe nimic mai important în momentul în care o inimă se sparge în mii de bucăți. În schimb, nu se aude nimic, lumea își urmează indiferentă cursul, iar cioburile… cioburile se împrăștie în cele patru zări, ducând cu ele durerea mută și lacrimile neplânse…
Licurici 
Citind ceea ce ai scris mi-am amintit de cateva versuri …
Ai auzit?
Ai auzit acea crăpătură?
Sunetul a ceva care se sparge
În liniștea nopții,
Într-o cameră rece și goală
În timp ce ploaia lovește fereastra,
În timp ce lacrimile-mi curgeau pe obraji
Ai auzit?
Nu pentru că nu ești aici,
A fost sunetul inimii mele care s-a frânt
Și ție pur și simplu nu-ți pasă deloc.
Fauxcroft
https://fauxcroft.com/2020/09/28/did-you-hear-it/
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Frumoase și triste în același timp versuri! Mulțumesc pentru ele!
Seară liniștită!🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pai si in articolul tau e pe undeva ascunsa o „tristete frumoasa”.
O seara minunata!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus.
După cum pentru mulţi a fost o pricină de groază – atât de schimonosită Îi era faţa şi atât de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor –,
tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui, împăraţii vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise şi vor auzi ce nu mai auziseră.”
O toamna îmbelsugata, binecuvântata, draga Doamna minunata !
ApreciazăApreciază