În momentele în care mă apasă, prefer să tac. Când durerea mă strangulează cu degetele-i de gheață, prefer să tac. Urlu în sinea mea, dar nu scot niciun sunet. Eventual pot și să zâmbet dacă consider că este neapărat. Și nu e vorba despre făţărnicie, nu. Este vorba despre faptul că fiecare om are dureri pe care și le duce în singurătate. Pe care nu le poate povesti fiindcă fie nu vrea să fie compătimit, fie nu vrea să fie lovit exact acolo unde îl doare. Eu nu povestesc pentru că evit să vorbesc despre ceea ce mă doare atâta timp cât doare, iar după ce trece, nu mai are rost să răscolesc trecutul. Consider că fiecare om pe care-l întâlnesc își are propriile lupte, greutăți, frici, de ce să-l mai împovărez și eu cu problemele mele? Mai bine îl ascult. Îl las pe el să povestească despre ceea ce îl frământă sau îl doare. Nu îi dau sfaturi, nu îl critic, nu îl judec, doar îl ascult. Cât de mult contează să știi că există un suflet de om care nu te condamnă pentru ceea ce ești. E ca și cum ai sta de vorbă cu îngerul tău. Și fiecare om are nevoie de propriul înger.
Licurici 
Tic- tac…tic- tac…tic- TAAACE !
Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii !
Înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele şi niciun lucru de preţ nu se poate asemui cu ea.
Eu, înţelepciunea, am ca locuinţă mintea şi pot născoci cele mai chibzuite planuri.
Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă – iată ce urăsc eu. – Proverbele
ApreciazăApreciază