©️ Fără titlu

Ce este omul? Este un amalgam de contraste. De ce? Fiindcă plânge și râde, iubește și urăște, se bucură și se întristează, strigă și tace.. În om se ascunde o putere nebănuită care a fost pusă la încercare atunci când a luptat în războaie, a făcut foamete, a escaladat munţi și în același timp alături de acea putere nebănuită se află și o doză de fragilitate. Dintre toate viețuitoarele de pe pământ, omul este ( după părerea mea!) cel mai neajutorat. Toată viaţa sa este dependent de familie, prieteni, cunoscuţi, societate. Și pe cât de puternic este un om, pe atât de slab este. Uneori e suficientă o vorbă ca să-l doboare, o dragoste neîmpărtășită, o respingere ca să-l răvășească în ultimul hal. Bine, că recunoaștem asta sau nu, e altceva.
Și ne credem invicibili.. Ce naivi! Trăim de parcă am avea la dispoziție mii de ani. Risipim timpul, unicul bun care ne aparține cu adevărat. Ceea ce avem, de fapt, este doar prezentul. Trecutul a rămas undeva în urmă, nu mai avem nicio putere asupra lui, viitorul este incert și doar prezentul, clipa e ceea ce stăpânim, ce putem schimba și mai ales, trăi la maxim. De cele mai multe ori însă, nu conștientizăm asta, și risipim timpul cu nesăbuință, pe oameni, relaţii, serviciu care nu doar că nu ne aduc satisfacții sufletești, ci ne și seacă de energie.
Cum văd eu viaţa? Ca pe o clepsidră, fiindcă din momentul nașterii începe numărătoarea inversă. Diferența dintre clepsidră și viaţă este atât faptul că ea, clepsidra poate fi întoarsă ori de câte ori ai chef, în timp ce viaţa nu poate fi trăită de mai multe ori, cât și faptul că nisipul din clepsidră poate fi văzut cu exactitate, în timp ce viaţa rămâne un mister. Niciodată nu știi cât timp mai ai. Un lucru este cert, timpul este limitat. Atât de limitat, încât în cazuri extreme de boli incurabile, accidente, fiind pus faţă în faţă cu moartea realizezi că mai ai de făcut o sumedenie de lucruri. Și atunci regreţi. Regreţi că ai oferit timpul tău oamenilor care nu meritau, că ți-ai făcut griji în cazuri în care nu aveai motive să-ți faci, că te-ai plâns mai des decât ai mulțumit pentru ceea ce ai fost și ai avut..
De aceea este atât de important să-ţi strângi în pumni tot curajul și voința și să pui punct acolo unde este cazul, să închizi uși la momentul potrivit și să pleci. Să pleci din locurile în care simţi că nu ești iubit, apreciat, respectat. Să pleci fără să te uiţi în urmă. Fiindcă sunt un soi de oameni care nu vor să pleci, dar nici nu vor să rămâi. Genul de oameni care vor să fii acolo doar atunci când au nevoie de tine, în rest, să stai pitit de privirile lor undeva, de unde să le auzi chemarea atunci când vor avea iarăși nevoie de tine. Oameni care împart cu tine câteva minute din timpul lor liber, pe când tu îţi faci oricând timp pentru ei. Oameni care te consideră opțiune, în timp ce tu îi consideri pe ei prioritate…

E prea scurtă viața încât să ți-o trăiești așteptând atenție și iubire de la oamenii care de cele mai multe ori uită de existența ta…