Ostenite,
cuvintele se-nghesuie
între noi,
se iau de mână
și tac,
clădesc ziduri.
Cândva împleteau punți
pe care le traversam zâmbind
când tu,
când eu.
Acum
nu mai avem nicio șansă
e prea grea tăcerea,
sunt prea înalte zidurile
și cu fiecare zi
răpesc nu doar din spațiu,
ci și din aer.
Mi-e frică de ziua când se vor prăbuși peste noi.
În ce moment am pus orgoliul mai presus de…orice?!
Licurici 
E plin pamântul arhitectura temple si ziduri întarite,
Din fier, beton, sticla si pietre aparente moarte lustruite.
Cladiri fara viata, ce se înalta pretutindeni, reci si goale,
Rapindu-ne din Suflet tot ce e viu, de pret si de valoare…
O seara magica, un gând frumos, drag Licurici în noapte luminos !
ApreciazăApreciază