Tot mai grăbiţi, agitaţi, stresaţi. Alergăm. Nu contează unde, important e să fim înaintea celorlalți. Depunem eforturi enorme să avem o casă mai mare, o mașină mai frumoasă, haine mai scumpe, fiindcă după bunurile materiale vom fi judecaţi, acceptaţi sau respinși de către societate. Dăm din coate să ajungem sus, cât mai sus, să avem o poziţie socială frumoasă. Cum altfel? Aparențele contează. Contează ce are un om, nu cum este. Să nu mă contrazici, privește realitatea în faţă! ( De acord, sunt și excepţii de la regulă, dar din ce în ce mai rare!).
Ei nu te vor întreba când ai zâmbit ultima dată, când ai plâns, ce visuri ai, ce dorinţe, dacă ești fericit. Nu vor întreba dacă sufletul tău mai sângerează ori s-a vindecat, căci nu-i interesează. Ei te vor întreba ce salariu ai, câte kilograme, unde vei merge în vacanţă. Aceasta îi preocupă pe ei, oamenii din jurul tău.
Și în toată goana noastră, fiecare visăm să ne oprim în loc, să fim priviţi, îmbrăţişaţi, sărutaţi cu iubire. Alergăm după faimă, bani crezând că astfel vom umple golul interior și conștientizăm că nu. Doar îl mărim. Înțelegem că doar emoțiile sincere, frumoase pot face minuni. Ești împlinit și înflorești doar în momentul în care fiind privit cu dragoste ţi se spune: „Fiecare bătaie de inimă ești Tu!” Și ajungi să-ți dorești să vezi peste tot doar oameni privindu-se cu blândețe, tandrețe, iubire, căldură. Ţi se face dor de oameni buni, calzi. De umanitate.
Licurici 