©️ Oameni Duminică

Există așa categorie de oameni pe care atunci când îi cunoști te gândești că ți-a pus Dumnezeu mâna pe cap. Oameni obișnuiți și totuși atât de blânzi, iubitori, zâmbitori, senini, calzi, plăcuți exact ca zilele de duminică. Așa îi numesc în sinea mea, Oameni Duminică. Nu îți sunt clipă de clipă alături, dar imediat ce apar, luminează totul în jur. Cu ei totul este mai simplu, mai frumos, mai plin de viață. Poate fiindcă au o vorbă bună la îndemână, un zâmbet, o îmbrățișare, o strângere de mână, un „totul va fi bine!”. Sau poate fiindcă știu să asculte fără să judece, critice, condamne. Doar ascultă, cu răbdare, cu empatie, cu adevărat. Ascultă și aud. Bine, se pricep să citească și printre rânduri, cuvinte, emoții. Uneori chiar, citesc și dincolo de zâmbete. Crezi că e
ușor să citești dincolo de zâmbete? Sau dincolo de „sunt bine!”?!
Partea frumoasă la acești oameni (care deja sunt un întreg frumos) este că nu conștientizează că sunt atât de speciali. Exact că zilele de duminică care vin una după alta fără să bănuiască cât de așteptate, dorite, iubite sunt. Este o adevărată binecuvântare să ai asemenea suflete în preajmă, probabil la ele se gândea Ileana Vulpescu când a scris că ” la orice trebuie să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni!”.

Astăzi mi-e dor de Oamenii mei Duminică!