Am găsit imensitatea
în ochii tăi,
în iriși ai pitit stelele
pe care le-am căutat pe cer până la limita disperării.
Sub o pleoapă ai ascuns soarele,
sub cealaltă luna
Tu însuți un univers,
ai ascuns altul în priviri.
Pe chip ți-ai pictat anotimpurile,
ai început cu primăvara,
acum ești vară,
iar soarele din ochiul drept
mă face să roșesc,
sunt sensibilă la căldură
și privirile insistente.
Brațele ți le-ai transformat în adieri de vânt,
uneori blânde, alteori furioase,
uneori cuprind, alteori resping.
Îți ador ochiul stâng care îmi veghează somnul în nopțile albe..
Ai grijă de lună, să nu se stingă…
Licurici 
versurile tale sunt un amestec de culoare cu mireasmă de tei… și regret că nu am cerneală să pot scrijeli printre ele buchii… mai colțoase 🙂
ApreciazăApreciază
Tu nu poți să scrii cu buchii colțoase, cel puțin din ceea ce am citit pe blogul tău, dimpotrivă, tu literele tale îngână melodii de dor, iubire, pe alocuri tristețe, dar nicidecum nu sunt reci sau colțoase..
ApreciazăApreciază
:))) he heeee… ești tu drăguță, n-ai citit cu „atenție și preocupare”
ApreciazăApreciază
Păi n-au intrat zilele în sac! Revin și te citesc! 😊
Dar să știi că am încredere în intuiția mea și ea îmi spune că am avut dreptate în comentariul de mai sus, vrei sa pari fioros, dar nu prea îți iese :))
ApreciazăApreciază
nu trebuie să mă citești ca să afli cine sunt… există o trupă, meat loaf se numește, și au un clip… fantastic. acolo sunt toate răspunsurile :))
ApreciazăApreciază
Înțeles! Să trăiți! 🙂
ApreciazăApreciază
îmi place viața mea, dar nici lungă să nu fie :))))
ApreciazăApreciază
Simplu! Nu mănânci inimi! 🙂
ApreciazăApreciază
eu nu… eu sunt vampir energetic :))
ApreciazăApreciază
Acum depinde și de energii..
ApreciazăApreciază
nu contează… am dinți de schimb. pentru poli magnetici opuși
ApreciazăApreciază
Se pare că nu poți fi luat pe nepregătite :))
ApreciazăApreciază
întotdeauna am cuvintele la mine… când voi rămâne eu fără chei, atunci cu siguranță nu va exista o ușă
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dar între timp lași ușa întredeschisă 🙂
ApreciazăApreciază
eu trăiesc sub cerul liber… pe mine luna mă iubește… iar stelele îmi sunt surori… de unde uși în viața mea, când tot ce știu, tot ce pot da, sunt doar tăceri rupte în cuvinte pe care inima le simte… în felul ei.
ApreciazăApreciază
Tăceri rupte în cuvinte.. ce ar mai fi de spus.. reverență!
ApreciazăApreciază
niciodată! stai dreaptă și privește în ochi cu demnitate 🙂 nimeni nu e mai presus, iar tu ai o scânteie… specială
ApreciazăApreciază
Da, nimeni nu e mai presus, dar unii oameni au acel „CEVA” care te hipnotizează și vrei nu vrei te oprești să-i admiri asemenea unui apus de soare 🙂
ApreciazăApreciază
săracii oameni… își dau ultima suflare 🙂
bine că nu sunt printre ei… eu trăiesc în întuneric, dar încă nu apun :)))
și de n-ar fi așa, de admirat la mine sunt puține lucruri… tu în schimb …
ApreciazăApreciază
Trăiești în întuneric, zici? Ce mai contează? Atâta timp cât luna te iubește și stelele îți sunt surori (vezi, am memorie bună, drept dovadă că o să cer și denumirea filmului ăla, știi tu, provocarea a rămas în aer!).
Și zic să nu ne comparăm, nu de alta, dar mi-e că voi fi în dezavantaj. Eu nu pot da cuvintelor atâta suflet pe cât le dai tu.. sunt stângace, încă învăț..
ApreciazăApreciază