Ne-am obișnuit atât de mult să ne judecăm unii pe alții după aparențe, încât deseori nu vedem dincolo de ele. Nu că ar fi imposibil, doar că nu avem suficientă răbdare, timp, dorință. De ce să ne mai complicăm? De ce să mai căutăm ce se ascunde dincolo de zâmbete, răutate, furie, tristețe? E mult mai simplu să judecăm, acuzăm, condamnăm decât să înțelegem cauzele gesturilor, cuvintelor, emoțiilor celor din jur. E mai simplu să punem cuiva eticheta omului rău, decât să-i descoperim motivul răutății. Este mai ușor să acuzăm un om care pleacă, decât să-i recunoaștem efortul care l-ai depus într-o relație până a pleca. Este mai simplu să acuzăm un om de înfumurare, decât să-i înțelegem comportamentul. Este mai ușor să invidiem pe cineva care pare fericit, decât să citim dincolo de zâmbete și astfel, deasupra surâsului unui om, se găsesc deseori doi ochi mari, triști și goi, dar nu-i vedem din cauza strălucirii dinților albi. Surâs pe care îl invidiem și pe care ni-l dorim și noi, fără a bănui că dincolo de el se ascunde durere, furie, lacrimi, neputință, oboseală, tristețe, singurătate.
Ar trebui să învățăm să privim dincolo de aparențe, poate așa vom fi mai înțelegători, blânzi, buni unii față de ceilalți.
Licurici 