Am adunat
bucățele din tine
de fiecare dată
când vorbeai,
dar cele mai multe
le-am adunat
când tăceai.
Tăcerea ta
povestea
mult mai mult
decât
toate cuvintele
luate la un loc
pe care le-ai rostit
vreodată.
Te-am adunat
bucată cu bucată
asemenea unui puzzle.
Iar la final
erai
și nu erai
Tu.
Ceva lipsea.
Ochii îngândurați
erau ai tăi.
Părul ciufulit, tot al tău.
Buzele,
ceva nu era în regulă
cu buzele tale.
M-am forțat
și am scos un zâmbet
din buzunarul hanoracului meu favorit
de care rareori mă despărțeam.
Ți-am lipit zâmbetul pe chip.
Acum erai tu,
cel pe care îl cunoscusem
în altă viață.
Licurici 