Toţi visăm la prietenii adevărate, la iubiri care să dureze până la moartea, poate chiar un pic și după. Totuși. Nu știu cum se face că nu durează, nici prieteniile nici iubirile. Pur și simplu. Chiar dacă ești cel mai loial om de pe pământ, chiar dacă ai cea mai bună și iubitoare inimă, chiar dacă ești cel mai înțelegător om, asta nu-ţi garantează faptul că cei din preajma ta vor fi la fel. Și speri, dorești să fie astfel. Găsești justificări tuturor faptelor săvârșite de către ei, până și celor mai josnice, până și celor de neiertat. Până într-o zi. Până în momentul când obosești. Obosești să ierţi, să închizi ochii, să lași de la tine, să speri că poate, poate vei vedea din nou în ochii celuilalt iubire, lumină, pasiune. Că te vei vedea. Obosești să te minți că dragostea face minuni și realizezi că SENTIMENTELE AU TERMEN DE VALABILITATE!
Atât! Ce se întâmplă când conștientizezi asta? Oamenii reacționează diferit. Acțiunile pe care le întreprind sunt diferite fiindcă și ei percep în mod diferit situațiile. Unii pot vedea un sfârșit în timp ce alţii văd un nou început, noi șanse, noi posibilități, noi oameni.
Cert este că nu merită să te cramponezi de trecut, oricât de frumos n-ar fi fost. Trebuie să fii suficient de puternic încât să renunţi la o relaţie care-ți provoacă mai multe lacrimi decât fericire. Trebuie să fii destul de înţelept încât să poţi renunţa la un om ca să te regăsești pe tine însuți. Știu, nu e simplu. Nimeni nu spune că va fi simplu. Nimeni nu spune că-ţi vei simţi sufletul ușor când vei decide să închizi unele uși din viaţa ta.
Dar trebuie!
Fiindcă dacă vei ţine cu forţa oamenii care nu-ţi aparţin, cei care-ți sunt meniţi nu vor putea veni în viaţa ta. Și tu știi că dragostea cu sila nu se face! Nu-i așa că știi?!
Este mai bine să renunţi decât să te ţii de ceea ce te omoară lent.
Licurici 