Sunt o singuratică. Prefer zilele liniștite, petrecute între patru pereți, cu ploi, fulgi, cafea, cărți. Mă simt confortabil cu mine însămi. Da, sunt un om introvertit. Deseori mă surprind asupra gândului că dacă n-aș fi nevoită, n-aș mai ieși din casă, nu aș discuta cu nimeni (periodic!). Simt să mă izolez nu pentru că aș urî sau disprețui oamenii, ci pentru că mi-e greu să mă integrez. De cele mai multe ori nu vorbesc, doar ascult, dacă aș spune ceea ce cred și simt, aș fi privită ca fiind o ciudată (am trecut deja prin asta). Niciodată nu am putut înțelege de ce unii simt să-mi critice dorința mea de singurătate atât timp cât eu nu am nimic împotriva stilului lor de viață. Cum să le explic că mă simt străină și pierdută între oameni? Cum să le explic că nu îmi este frică de gândurile mele, de mine? Cum să le explic că prefer liniștea- zgomotului, tăcerea- întrebărilor impertinente?
Știu, pare absurd. Poate chiar par fițoasă. Adevărul e că am nevoie de spațiu și timp, al meu, pentru mine. Sună egoist, nu?
Încă încerc să mă descopăr, să mă îmblânzesc, să mă cunosc. De aceea am nevoie de timp, spațiu, liniște.
Licurici 
A republicat asta pe Licurici.
ApreciazăApreciază
Toți avem nevoie de introspecții, măcar periodic 🙂 După mine, ar trebui cumva și o lege în acest sens, e destul de plină lumea de extrovertiți… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ar fi prea frumos dacă ar exista și o lege în acest sens! 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Bună seara, eu am 61 de ani, și tot ce a ți scris mi se potrivește perfect și mie, parcă a ți fi ghicit și copiat toate gindurile mele,și nu consider că sunt o ciudată, așa mi e cel mai bine, vă doresc o seară minunată 🌷🌷🍀🌻🍀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Gândurile mele bune! Te îmbrățișez!🤗
ApreciazăApreciază