De câte ori ai renunțat la tine, la visurile tale, la dorințele tale? De câte ori te-ai lăsat pentru „mai târziu!”?
De cele mai multe ori renunțăm la noi înșine ușor, prea ușor. Uneori o facem din frică, având altfel de visuri decât au cei din preajmă riscăm să părem ciudați. Alteori renunțăm din lașitate, fără să încercăm măcar să facem un pas spre visuri. Uneori renunțăm pentru că alții ne spun că nu vom reuși, nu suntem în stare. Alteori renunțăm pentru că din prima nu am reușit și considerăm că nu vom reuși a doua oară. Uneori renunțăm pentru că nu avem încredere în propriile forțe. Alteori renunțăm pentru că am amânat până a devenit prea târziu, neștiind că niciodată nu este târziu să începi să faci ceea ce sufletul îți cere să faci. Uneori renunțăm pentru că ceilalți sunt mult mai importanți decât propria persoană, fericire, împlinire. Suntem atât de dornici să le facem pe plac celorlalți, încât uităm că nu este nevoie să demonstrăm nimănui nimic. Că cei care țin cu adevărat la noi vor să fim fericiți, să luptăm pentru visuri, pentru dorințe. Ei ne vor susține cu răbdare și iubire ori de câte ori vom avea nevoie de ajutorul lor, așa cum și noi vom fi alături de ei în clipe de cumpănă.
Dacă ai așteptat un semn ca să începi să mergi la sală, la cursuri de dans, să pictezi, să înveți sau începi ceva nou, atunci consideră că aceste rânduri sunt semnul pe care îl așteptai!
Nu mai amâna! Nu mai renunța la tine, la ceea ce te face fericit! Ai încredere în tine! TU POȚI!
Buna seara !!! Ma numesc Lorena , iti multumesc din suflet pentru postarile pe care le faci , ma regăsesc in totalitate in aceste randuri . Si ca o ironie a sorti si parca ai sti ce se intampla cu mine , parca simt ca aceste randuri sunt special pentru mine , ma ajuta fff mult si imi dau un avant de parca nu asi fi singura , iti multumesc si deși nu te cunosc te imbratisez cu mare drag!!!!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lorena, se spune că nimic nu este întâmplător! Dacă ai citit acum aceste rânduri, cu siguranță îți sunt adresate! Îți doresc numai bine și frumos în viață! Te îmbrățișez și eu! 🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-a plăcut mult chestia cu semnul 🙂
Noapte bună și săptămînă frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc! Aceleași gânduri bune și pentru tine! Zile senine și frumoase! 🌞
ApreciazăApreciat de 1 persoană