Criză..

Acum, mai mult ca oricând este criză, criză de timp. Cel puţin așa motivăm ori de câte ori nu reușim să facem sau să spunem ceva. Și nu știu cum se face, că nu ne ajunge timp exact pentru oamenii care merită să ne ajungă. Pentru oamenii care se află la câţiva metri de noi nu avem timp, iar celor aflaţi la sute de kilometri distanță le oferim ore. Paradoxal? Nu. Este vorba de priorități. Poate dacă am stabili corect care ne sunt prioritățile nu am mai avea atâtea regrete și mustrări de conștiință. Acestea apar de cele mai multe ori când conștientizăm că nu am preţuit șansele, ocaziile, viața, oamenii. Când realizăm că am pierdut timp făcând ceea ce nu ne-a plăcut, când am pierdut timp făcându-ne griji pentru viitor și regretând trecutul. Când am tăcut, când nu le-am spus celor din preajmă cât de mult îi iubim. Să nu-ţi fie frică să vorbești despre sentimentele tale. Oamenii pe care tu îi iubești și prețuiești trebuie să știe cât de importanţi sunt pentru tine. Nu mai amâna! Dă un telefon, scrie un mesaj, fă-le o vizită după caz! Rupe din timpul tău ca să-l petreci cu ei. Nu mai motiva că nu ai timp! Dacă îţi dorești ceva cu adevărat, sunt convinsă că vei găsi timp! Și acești oameni chiar merită timpul tău așa cum și tu îl meriţi pe al lor. Încearcă să fii acolo atunci când este nevoie de tine și crede-mă, mereu este nevoie de un gând frumos, o vorbă bună, o îmbrăţişare, un sărut pe frunte.
Ai grijă ca, criza de timp să nu se transforme în criză de iubire!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s