Cât suntem?

Suntem mai mult sau mai puţin. Suntem mai mult decât ceea ce arătăm, mai mult decât ceea ce rostim și mai mai mult decât ceea ce simţim. Paradoxal, da? Fiindcă dincolo de vorbă, faptă, chip se ascunde altceva. Mult mai profund, mai intens, misterios. Deseori se ascunde un bubuit de inimă după un ” nu-mi pasă „, niște amintiri după un „nu-mi amintesc”, o minciună după un „mi-e bine”, un pic de durere după „mi-a trecut”. Astfel complicăm lucrurile, situațiile și ajungem să nu ne mai înțelegem. Și când mă gândesc că, comunicarea ar trebui să ne apropie. Cuvintele rănesc, umilesc, lovesc, ucid, îndepărtează. Cuvintele distrug punţile dintre oameni. Creează prăpăstii de netrecut( de cele mai multe ori). Fiindcă vorbele sunt însoțite de emoţii, iar emoțiile sunt păstrate în suflet. În general ne amintim zilele cele mai frumoase și cele mai urâte din viața noastră, prin urmare emoțiile care au făcut sufletul să vibreze de fericire, care l-au făcut să zboare până la cer, dar și celelate de tristețe, dezamăgire, neputință, care din înaltul cerului l-au trimis cu viteză amețitoare la pământ zdrobindu-l în mii de bucăţi. Probabil o să-mi reproșaţi din nou (unii) că sunt deprimantă. De altfel, mi-a spus la un moment dat cineva trecut de o oarecare vârstă, că sunt prea tânără ca să gândesc atât de sumbru. Și acum întreb: există o vârstă anumită pentru tristețe și alta pentru bucurii? Există o vârstă pentru optimism și alta pentru pesimism? Ce te faci dacă în copilărie nu ai ochii legaţi? Ce te faci dacă de mic copil vezi cât de crudă este lumea? Și asta începând cu bunicii tăi care ar fi normal să fie BUNI! Ce te faci? Închizi ochii în adolescență la nedreptatea și urâţenia lumii și treci peste? Eu nu am putut închide ochii și nici trece peste. Mi-am tatuat în minte ceea ce am văzut urât în copilărie și adolescență cu un singur scop, să nu fiu și să nu fac niciodată la fel ca acei oameni. Nu, nu sunt depresivă, tristă sau deprimantă. Încerc doar să văd lumea așa cum este, imperfectă, urâtă dar și frumoasă.
Fiindcă știu că dincolo de toate se ascunde ceva.

Dincolo de o privire- un univers.
Dincolo de zâmbet- suferință.
Dincolo de putere- fragilitate.
Dincolo de independență- sete de afecțiune.
Dincolo de indiferență- interes.
Dincolo de ură- dragoste.
Dincolo de iubire- nu știu ce se ascunde, fiindcă nu am fost niciodată îndrăgostită..