Scrisoare deschisă

Știi ceva? Am obosit! Da, da, ai citit bine, nu te uita așa mirat. Aaaa, nu te așteptai să-ți scriu? Păi cum să mă adresez altfel dacă stai toată ziua cu nasul în telefon? Știu, mereu sunt tăcută, tolerantă, nu pun întrebări, nu deranjez dar gata! Are și răbdarea mea o limită! Nu mai pot să tac! Simt că dacă mai tac puţin, mă fac mai neagră ca negrul cel mai negru! Vezi ce prostii scriu când sunt nervoasă? Ufff! Unu, doi, unu, doi, respir, inspir, respir, inspir! Așa! M-am calmat puţin, deși încă mai tremur!
Deci, să-ți explic ce mă nemulțumește!
Tot spui că mă vrei fierbinte, dar mă lași mereu să mă răcesc!
Spui că fără mine nu poţi să trăiești, și totuși, atunci când suntem împreună nu-mi acorzi atenţie. Ești mereu ocupat, fie stai cu ochii pe telefon, fie vorbești cu cineva.
Alteori chiar renunţi la mine în favoarea altora.
Și mi-e dor. Înțelegi? Mi-e dor de noi fără telefon, calculator sau oameni între noi. Mi-e dor de noi doi. Îţi amintești cum era la început? Nimeni și nimic nu stătea între noi. Doar tu și eu. Îţi amintești cu ce bucurie mă priveai? Mă sorbeai din ochi, ca mai apoi să o faci la propriu.
Spui că mă iubești, dar eu nu simt asta. Simt doar răceală din partea ta. Spui că ești dependent de mine, dar te-ai gândit că poate eu sunt dependentă de tine?
Te rog, hai să fim unul pentru celălalt totul în momentele noastre.