Fără categorie

Omul care vine din neant

Ai momente în care îţi simţi stomacul plin de pietre, încât singurul lucru care-și mai poate face drum printre ele este o cafe, un ceai sau niște vin. Și nu, pietroaiele alea nu sunt formate din alimente, ci din frică, grijă, neliniște, cuvinte, gânduri. Chestii care nu pot fi spuse sau explicate fie pentru că nu ai cui, fie pentru că nu vrei să pari vulnerabil, să trezești milă sau și mai rău, să fii lovit exact acolo unde te doare cel mai tare. Nu povestești nimic nimănui, și pietrele devin din ce în ce mai grele. Atârnă atât de greu încât îţi îngenunchează sufletul. Și vrei să te ridici, și vrei să te debarasezi de pietrele astea reci și grele. Vrei, dar îţi lipsește ceva.
Deseori cel mai mult îţi lipsește căldura umană. Nu cea fizică, nu neapărat. O privire, un zâmbet, o stare de bine, o multitudine de oameni care să te înconjoare, arătându-ţi că alte inimi încă bat, încă speră, încă luptă, încă visează.
Și stai în mijlocul drumului cu sufletul îngenuncheat. Și ceilalți trec pe lângă tine de parcă ai fi invizibil. Nu-ţi aruncă nici măcar o privire, până în momentul în care îl cunoști pe el. Acel om care parcă vine din același univers ca și tine. Omul care parcă vine din afara omenirii, care este diferit de ceilalți, care este pe aceeaşi lungime de undă cu tine, care are aceleași visuri ca tine, care te învață cum să sfărâmi pietrele, cum să zâmbești, cum să cânți, cum să îţi crești aripi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s