Prefer tăcerile cuvintelor.
Le ador.
Tăcerile acelea care se instalează atunci când doi oameni se ţin de mână,
de suflet.
Tăcerile care intervin atunci când doi oameni se privesc în ochi,
când admiră apusul sau răsăritul soarelui,
când ascultă cântecul ploii,
mării,
focului din șemineu,
vântului,
IUBIRII!
Ador momentele când toate cuvintele lumii tac, îngheață pe buze, se strivesc de tăceri și vorbesc doar sufletele.
De ce?
Pentru că este greu să-ţi găsești cuvintele când ai cu adevărat ceva de spus.
De obicei, în cele mai importante momente ale vieţii, cuvintele sunt inutile.
Atunci vorbesc ochii, gesturile, inimile..
Shhh, hai să lăsăm astăzi tăcerea să vorbească pentru noi, despre noi!
Licurici 