Primele amintiri despre sine nu sunt învăluite în ceaţă, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori cu majoritatea ființelor de pe pământ. Licuriciul își amintește cu exactitate ziua aceea senină de vară. A deschis ochii și a rămas uimit de ceea ce vedea. Stătea pe un fir de iarbă într-o poiană extraordinară din mijlocul pădurii. Soarele îl mângâia cu căldura sa, păsările îi încântau auzul cu melodiile lor, iar tufa de trandafir din apropiere îl amețea cu mirosul dulce. Un început de viață minunat. Atunci Licuriciul curios din fire, a decis să zboare prin toată pădurea, simțea că ascunde încă multe minuni. S-a apropiat la început de trandafir. S-a simțit atras de parfumul și frumusețea lui răvășitoare. Din respect s-a așezat pe un ghimpe.
– Bună ziua! a spus Licuriciul.
– Cine ești tu? l-a întrebat trandafirul, privindu-l disprețuitor.
– Ăăăă, păi eu sunt Licurici.
– Ce urât ești! Pleacă de aici și să nu te mai întorci niciodată! O floare atât de frumoasă ca mine nu poate sta alături de o insectă atât de urâtă! a spus trandafirul.
Întristat, Licuriciul și-a luat zborul spre copacul din apropiere.
– Bună ziua! Eu mă numesc Licurici! s-a prezentat el.
– Și de ce ai venit? a întrebat copacul. Vrei să-mi mănânci frunzele? Nu voi permite niciodată cuiva atât de urât ca tine să se hrănească cu părţi din mine. Pleacă, și să nu te întorci niciodată la mine, l-a gonit copacul.
Cu inima frântă, Licuriciul a zburat până a zărit o pată de culoare roșie pe un fir de iarbă. S-a oprit să facă cunoștință cu această gâză frumos colorată.
– Bună ziua! Eu sunt Licurici. Dumneavoastră cine sunteți?
– Eu sunt buburuza, și îmi doresc ca aceasta să fie ultima noastră întâlnire! Ești atât de urât, încât n-aș suporta să te mai văd altă dată.
Necăjit, Licuriciul a zburat până a ajuns la un lac. Acolo, s-a privit în oglinda apei și a înțeles că era cea mai urâtă ființă de pe pământ, că nimeni nu avea nevoie de el.. Atunci nu și-a mai putut reţine lacrimile și a început să plângă cu sughiţuri. A plâns așa până a adormit. L-a trezit după miezul nopţii o voce, de fapt un plânset. Era trandafirul. Visase că a rămas fără culoarea lui minunată, purpurie. Buburuza, copacul, fluturii și celelalte viețuitoare ale pădurii încercau să-l liniștească, spunându-i că totul a fost doar un vis urât, trandafirul însă, plângea speriat de moarte. A chibzuit Licuriciul câteva secunde dacă să meargă și el acolo, să-l aline pe trandafir sau nu. Pe de o parte nu avea voie să se întoarcă acolo, i-o spuseseră cu toţii răspicat mai devreme, pe de altă parte, i se rupea inima la auzul plânsului tânguitor. Milos din fire, a decis să încalce avertismentul. Când a ajuns acolo, toţi cei prezenți au tăcut. Până și trandafirul care plângea cât îl ţinea gura, acum scotea niște suspine abia auzite.
– Tu cine ești? a întrebat buburuza.
– Eu sunt, Licurici!
– Licurici, l-a rugat trandafirul, vino mai aproape de mine, te rog. Așează-te pe una dintre florile mele.
– Tu! Tu strălucești! a strigat uimită buburuza! Uită-te la tine cum luminezi!
– Cine? Eu? a întrebat suspicios Licuriciul. Abia atunci a observat că la intervale regulate de câteva secunde, într-adevăr strălucea. Tot atunci și-a amintit că în timp ce plângea pe malul lacului, o lacrimă fierbinte i s-a prelins de-a lungul corpului, lăsând o urmă dureroasă. Acum, exact acea parte a corpului său strălucea.
– Vai, a exclamat încântat trandafirul, nu mi-a fost răpită culoarea! Uitați-vă! Lucurici, îți mulțumesc că ai venit, datorită luminii tale, m-am convins că am rămas așa cum eram.
– De fapt, și-a dres glasul buburuza, noi trebuie să ne cerem scuze pentru comportamentul de astăzi. Ne-am lăsat orbiţi de propria frumusețe și am uitat complet că fiecare fiinţă este frumoasă în felul său. Tu Licurici, ești minunat! Ai inimă mare! Și tu, poţi face ceea ce nu poate face soarele! Luminezi în întuneric, la propriu și la figurat! Astăzi ne-ai dat o lecție extraordinar de valoroasă! Promitem solemn, ca de azi încolo, să nu mai judecăm niciodată pe nimeni după înfățișarea sa exterioară! Ne-ai face o deosebită onoare dacă ai accepta prietenia noastră, și ai fi de-acord să rămâi aici, alături de noi!
De atunci au trăit cu toţii în armonie și bună înțelegere!
Dragii mei, dragi! Am mai spus la un moment dat că eu cred în oameni. Cred în faptul că fiecare dintre noi este un Licurici. Nu ne rămâne decât să ne descoperim pe noi înșine și pe cei din jurul nostru! Fiţi lumină, fiţi binecuvântare, fiţi Licurici în viețile celor care vă înconjoară!
Licurici 