Fără categorie

Atașament sau iubire?!

– Care sunt, după părerea ta, cele mai frecvente greșeli săvârșite de către oameni?
– Să știi că sunt destule! Dar, una dintre cele mai grave mi se pare atașamentul față de alţi oameni.
– De ce crezi că e atât de grav să te atașezi de cineva, să iubești?
– Vezi? Până și tu confunzi atașamentul cu dragostea.
– Păi care-i diferența?
Atașamentul implică egoism. Te gândești în primul rând la propria persoană, fericire . Nu îţi pasă de fericirea, gândurile, sentimentale, părerile partenerului. Îl vrei mereu la dispoziţia ta. Este extrem de periculos atașamentul fiindcă deseori este echivalent cu dependenţa. Devii bolnav de acel om. Fericirea ta depinde de dragostea, atenţia, timpul și disponibilitatea celuilalt. Aștepţi mereu să primești fără să oferi. Astfel de relații sunt toxice. Tu ca personalitate nu evoluezi. Când iubești însă, lucrurile stau exact invers. Fericirea celuilalt este prioritară. Oferi fără reproșuri, fără să ţi se ceară și mai ales, fără să aștepţi ceva în schimb. Când iubești oferi spațiu și libertate partenerului, nu-l ţii captiv în lumea ta.
– Ciudate viziuni. Dar tu? Tu ai fost vreodată dependentă de cineva?
– Da. Am fost pe partea cealaltă a baricadei de multe ori. Am avut momente când am pus oamenii pe un piedestal, când fericirea și însăși existența mea depindea de mesajele, apelurile, întâlnirile, respirațiile lor.
Îmi cream lumea mea în centrul căreia erau cei la care țineam, în care credeam, și după care tânjeam mai mult decât după mine însămi.
– Și apoi?
– Apoi m-au rănit.
– și acum?
– Acum mă vindec. Momentan învăț să găsesc fericirea în mine însămi, redescopăr frumusețea și miracolul a tot ceea ce înseamnă viață. Evident, mi-e dor de unii oameni, dar înțeleg că dacă au ales să plece, atunci ei pot face parte doar din trecutul meu, nu și din viitor.
– Adică nu ai putea să-i ierți?
– Dimpotrivă. I-am iertat și am învățat de la ei cum să nu fiu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s