În căști geme vântul
Inima bate obosită
Număr în sens invers de la infinit.
Mă împleticesc în gânduri
Multe. Prea multe. Au evadat cu toate din prizonierat.
Corăbiile pleacă spre cer
Orașul este acoperit de cenușă
Mi-e greu să mai cred în fericire
Și totuși sper.
Am nevoie de un plan
Am nevoie de un destin
Nou.
Am dreptul la fericire?
Iubire?
Sau doar dezamăgire?
Beau paharul amărăciunii amestecat cu lacrimi.
Important e să rezist până dimineață.
În zori soarele va mătura cenușa
Și orașul va străluci din nou.
De viaţă
De iubire
De speranță.
În căști geme vântul..
Licurici 