Promisiune

Știu, fiecare om are partea sa de bucurii, necazuri, înfrângeri, reușite. Chiar dacă priviţi dintr-o parte unii par să aibă o viaţă perfectă, nu au. Ea, viaţa perfectă nu există. Asta o știe fiecare suflet care ascunde dezamăgire, lacrimi, furie, tristețe, revoltă, armonie, speranță, iubire, iertare, amalgam de emoţii, experiențe, sentimente.
Eu nu pot să mă plâng, nu am voie, pentru că sunt oameni mult mai necăjiţi, mai încercaţi de soartă decât mine. Sunt conștientă de asta. Și totuși, mi-am promis mie însămi că o voi
lua de la capăt ori de câte ori va fi nevoie. Mă voi ridica după fiecare căzătură, dezamăgire, înfrângere. Mă voi căuta. Probabil mă voi căuta până la ultima bătaie de inimă, sau poate și dincolo de ea. Voi reînvăţa să zbor ori de câte ori aripile îmi vor fi frânte.
Și da, o să-mi cresc aripi din lacrimile neplânse…
Bine, voi ascunde asta sub zâmbete, sub mii de zâmbete . Nu-i așa că licuricii nu au voie să plângă ?!