Cele mai importante chestii, lucruri le faci tu singur. Tu îţi plângi lacrimile și îţi zâmbești zâmbetele. Nimeni nu poate face asta în locul tău. Ceilalți nu îţi pot simţi profunzimea durerii, nici euforia bucuriei. Deciziile cele mai importante tot tu ar trebui să le iei, ca mai apoi să ţi le poţi asuma. Și în marea majoritate a cazurilor le facem pe toate singuri, așa cum se cuvine. Doar că la un moment dat ceva nu mai merge. Obosești. Te pierzi. Nu mai știi încotro te îndrepţi, nu mai știi ce este bine, corect, adevărat. În astfel de momente ai nevoie de o mână întinsă, un umăr, o aripă. Mai ales în astfel de momente, când ești cuprins de deznădejde, panică, neputință. Oricât de puternic, sigur pe sine și întreg te-ai simţi, la un moment dat vei avea nevoie de cineva care să te aducă pe linia de plutire. În asemenea situații realizezi că ești incomplet. Că ai nevoie de niște braţe să te îmbrățișeze, de o inimă care să bată în același ritm cu a ta, de ochi care să privească în aceeași direcţie cu ochii tăi. Ai nevoie de oameni. Rectific: ai nevoie de un om. Omul care să-ți fie echilibru, senin, și zâmbet în zilele tale negre. Nu contează că acel om îţi este mamă, tată, soră, frate, iubit/ă prieten/ă. Contează doar sentimentul de siguranță, acceptare, iubire pe care ţi le transmite cu generozitate. Contează că acest om te provoacă să fii cea mai bună versiune a ta. Contează că acest om te ajută să-ți găsești bucățile lipsă din tine, iar la final, asemenea unui puzzle devii din incomplet, Complet.
Licurici 