Fără categorie

Încăpățânare

Am părăsit-o! Din prostie, încăpățânare și ca să-mi demonstrez mie însămi că pot fără ea. Da. Pot. Dar mi-e greu. Mi-e al naibi de greu. Știu că nu-mi face rău s-o simt o dată în zi, nu. Dar nu mai pot da înapoi acum. Mi-am promis că timp de o lună de zile nu o voi mai atinge. Dacă am reușit? Nu. Am eșuat. De 2 ori. Am fost furioasă pe mine de fiecare dată. Tot din prostie, orgoliu, încăpățânare. Au mai rămas fix 3 zile în care trebuie s-o resping, să mă prefac că nu o cunosc plus 2 zile, exact zilele alea în care am trișat. Mi-e un dor nebun de ea, și îmi lipsește, dar nu pot să recunosc. Tot din încăpățânare. Mi-am făcut mie însămi o promisiune, trebuie s-o duc până la capăt. Ce dacă nu știe nimeni de ea? Știu eu, și asta este suficient. De-ar trece mai repede zilele astea, simt că mă topesc de dorul ei. Într-o noapte am și visat-o! Ce vis! Despre cafea vorbesc. Nu sunt dependentă, dar am decis într-o zi să iau o pauză. Timp de o lună să nu mai beau cafea. Deloc. Sub nicio formă. Mi-a fost greu să mă abțin de la cafeaua mea zilnică, dat fiind faptul că prima chestie pe care o fac imediat ce ajung la serviciu e să savurez o cafea, apoi cu forţe noi să încep o nouă zi de muncă, de viaţă. Deja nu mai băusem câteva zile cafea când am trișat prima dată. Era ziua de naștere a unui prieten aflat la sute de km depărtare și mi-am dat „dezlegare” la cafea dat fiind că era ziua lui 🙂
A doua oară am trișat când am avut o zi nașpa la serviciu.
E un test al voinței mele, absurd știu.
Pe de altă parte, după ce vor trece aceste zile voi putea reveni la obiceiul meu frumos și plăcut de a-mi savura cafeaua de dimineață, care de altfel mi-a devenit ce-a mai bună prietenă, confidentă. Tăcută, nu pune întrebări, nu-mi reproșează niciodată nimic, nici măcar acum, după o lună de pauză nu-mi va reproșa că am respins-o. Mă va accepta tacit, cu aceeași blândețe, aromă, gust. E mai simplu cu ea, cafeaua.
Dar cu oamenii? Ce facem cu oamenii pe care i-am neglijat? Ei au suflete, emoţii, sentimente. Pe ei cum îi împăcăm? Cum le vindecăm rănile pe care tot noi le-am provocat?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s