Fără categorie

Spre nicăieri

În fiecare zi fac spre și dinspre serviciu cam 4 ore, dintre care 2 cu trenul. Destul timp pe care încerc să-l întrebuințez la maxim. De obicei citesc, scriu, ascult muzică. De dormit nu prea dorm, decât rar, foarte rar, când sunt obosită peste măsură. Tot când sunt obosită, obișnuiesc să-mi pun căștile pe urechi și să ascult muzica amestecată cu respirația trenului.
Astăzi este una dintre acele zile când am căștile puse și o dorință imensă ca trenul ăsta să meargă spre nicăieri toată noaptea, fără oprire. Doar să meargă. Să fie eu cu gândurile mele, atât. In ultima perioadă mă suprind deseori asupra acestei dorințe ( probabil e de la oboseală, sau o fi acuta nevoie de liniște?!). Un dor de ducă. Undeva. Unde să nu știu pe nimeni. Să nu cunosc pe nimeni. Și nu că aș avea cine știe ce probleme sau griji. Nu. Nu-mi apasă pe umeri toate problemele lumii. Am griji normale, obișnuite așa cum are orice om. Faptul că simt să plec, să mă rup din când în când din locul în care sunt, nu este echivalentul unei lașităţi. Nu. Poate doar e o căutare. Poate că stau la răscruce de drumuri și încerc să înțeleg care este calea mea. Anume a mea. Poate încerc să mă găsesc pe mine. Eu. Omul autentic. Dintre atâtea măști încerc să-mi găsesc chipul meu reflectat în ochii cuiva. Astăzi este una dintre zecile de seri în care îmi doresc ca trenul ăsta să nu se oprească până în zori. Astăzi vreau să le dau liber gândurilor. Vreau să admir luna și să-mi pun dorințe ori de câte ori voi vedea stele născând îngeri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s